Revista noastră

Revistă anuală

Gânduri de început

       În clipe de aleasă cugetare, când parcă mintea te poartă frenetic pe oriunde şi pe nicăieri, parcă te vezi într-un colţ de Rai primordial, iar din străfundurile lui te pătrunde un glas Dumnezeiesc : „Să fie lumină”. Te trezeşti instantaneu şi fără să vrei îţi vine să strigi din străfundul inimii : „Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile tale”.

        De aici, a început totul. Cele două substantive, cuvânt şi lumină, au fost definitorii la crearea lumii, şi tot aşa aş putea spune că a fost şi cu apariţia acestei minunate reviste. Conştient fiind că misiunea preotului, ori unde ar fi el, e aceea de a propovădui cuvântul, am încercat pe cât a fost întru a mea putiinţă a „nu fi nepăsător faţă de harul care este în mine”, aşa cum atât de elogvent îndeamnă Sfântul Apostol Pavel în Epistola întâi către Timotei, 4;14, pentru a zidi sufleteşte, a desăvârşi precum şi a înnoi făptura.

        Cu siguranţă fiecare slujitor caută să-şi împlinească misiunea cât

mai bine pentru a putea năzui spre un petec de cer, iar dacă prin cuvânt zideşti, prin exemplul personal devii lumină, luând mai apoi lumină veşnică. Preotul, acest ambasador al splendorilor divine, e dator a nu uita că prin mâinile sale de lut şi a sa nevrednicie se pogoară lumina din lumină, Dumnezeul cel adevărat din Dumnezeu adevărat. Iar dacă aşa e el trebuie să fie slujitor plin de lumină, plin de har ceresc, cu alte cuvinte să iasă în comunitate vestind credincioşilor lumina. Vestirea se poate realiza nu numai prin cuvântul rostit ci şi prin cel scris. Iată de unde au pornit aceste câteva gânduri şi rânduri.

     Îmi vin în minte în aceste momente cuvintele Sfântului Ioan Iacob, sihastrul de la Hozeva, care referindu-se la viaţa omului, dar mai ales la responsabilităţile sale pământeşti pentru a câştiga cele cereşti spunea :

„O, om, ce mari răspunderi ai

De tot ce faci pe lume,

De tot ce spui, in scris sau grai

De pilda ce la alţii dai,

Căci ea, mereu, spre iad sau rai

Pe mulţi o să îndrume.

Ce grijă trebuie să pui

În viaţa ta în toată,

Căci gândul care-l scrii sau spui

S-a dus… în veci nu-l mai aduni

Şi vei culege roada lui

Ori viu, ori mort, odată.

Ai spus o vorbă, vorba ta,

Mergând din gură-n gură,

Va-nveseli sau va-ntrista,

Va curăţi sau va-ntina,

Rodind sămânţa pusă-n ea

De dragoste sau ură.

Scrii un cuvânt… cuvântul scris

E-un leac sau o otravă,

Tu vei muri, dar tot ce-ai scris

Ramâne-n urmă drum deschis

Spre moarte sau spre paradis,

Spre-ocară sau spre slavă.

............................................

O, om! Ce mari răspunderi ai,

Tu vei pleca din lume,

Dar ce ai spus, prin scris sau grai

Sau laşi prin pilda care-o dai

Pe mulţi, pe mulţi, spre iad sau rai

Mereu o să-i îndrume.

Deci nu uita!…Fii credincios

Cu grijă şi cu teamă

Să laşi în urmă luminos,

Un semn, un gând, un drum frumos,

Căci pentru toate, ne-ndoios,

Odată vei da seamă. ,,

       Fiecare sat,  fiecare  comunitate are  mai apoi şi alţi luceferi, ce alături de preot, pot oricând să răspândească lumină, căci,  numai  lor, dascălilor, le-a dat Dumnezeu darul slovelor. Prin cuvânt, prin drag şi dor  aduc lumina  în  minţi, o aprind  de  la flacăra lor, o cresc, pentru ca  mai  apoi, de cele mai multe ori să o vegheze tainic  dintr-un  colţ stingher  până când fără prea mult zgomot propria-i lumină se  stinge  lăsând  în  urmă  un  fum  al  amintirilor eterne. Iată  pentru  ce  în paginile  revistei  se găsesc chipuri  de dascăli dragi ce  încă  slujesc  ogorul,  precum şi cei de au încredinţat coarnele plugului celor mai tineri, care la rândul lor cred că vor trage brazde vrednice în acest mare ogor.

      Cred  că  această  colaborare  în  folosul comunităţii credincioşilor mei va extinde propovăduirea cuvântului şi înafara zidurilor bisericii,  iar  informaţiile  din aceste  articole vor  avea menirea de a zidi sufleteşte prin latura bisericească, de a  înţelepţi  prin  latura  educaţională,  de a  tămădui  prin  latura medicală, de  a  cultiva  prin  latura culturală  şi  de  a  mângâia prin latura filantropică şi socială. Toate acestea   mă   responsabilizează,   îmi   umplu    sufletul  de  bucurie  duhovnicească, iar  prin  cuvânt le mulţumesc  cititorilor,  colaboratorilor  şi  celor  ce  trudesc  înspre slava  lui  Dumnezeu la întemeiera slovelor ce vor urma.

Pr. Aurelian Poptean

Praznicul Învierii Domnului

Mărişelu, 2012